Când discutăm despre cele mai importante personaje din mitologia românească, este musai să o aducem în prim-plan şi pe Baba Dochia sau Odochia. Veselă, încrezătoare, curioasă, visătoare, furioasă, suspicioasă, iubitoare…Indiferent de expresia ei, Baba Dochia este un arhetip. Un simbol al trecerii, dar și al renașterii, într-un cuvânt, al ciclicităţii anotimpurilor și metaforă a vieții …
More-
Baba Dochia – metaforă a vieţii
-
Mărţişorul, legendă şi tradiţie
Simbol al primăverii şi bunăstării, mărţişorul se poartă o perioadă bine determinată, după care se agaţă în copacii care urmează să înflorească. Procesul scoaterii mărţişoarelor a fost legat de practicile de previziune a vremii. În sud, spre exemplu, oamenii cred că trebuie să-ţi dai jos mărţişorul doar atunci când vezi un stol de berze. În …
More -
Mărţişorul, poezie şi tămăduire
Alb de înalt şi de zbor/roşu fir/se-mpletesc/în fir de mărţişor. Atunci când e dăruit, mărţişorul trebuie să fie însoţit de gânduri curate şi de încrederea într-un an bun pentru cel care-l primeşte. În vechime, mărţişorului îi erau atribuite puteri tămăduitoare şi era purtat de către femei în jurul gâtului pentru a le feri de petele …
More -
Mărţişor fără kitsch
Unul dintre cele mai vechi obiceiuri româneşti este cel al Mărţişorului. Practica lui se întâlneşte doar pe teritoriul României şi la popoarele din sudul Dunării care l-au preluat. Legenda spune că în vechime tinerii împleteau doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu, oferindu-i fetelor pe care le iubeau sau celor apropiaţi. Făceau acest gest în …
More