Frânturi de cer – interstelar

35.00 lei

Infinit, destin, transcendență, speranță, libertate, mister.

Cerul simbolizează ordinea sacră a universului, reflectată în mișcarea regulată a astrelor. Deși ascunsă, această ordine sugerează existența unor structuri invizibile, superioare lumii fizice, conectând divinul transcendent cu realitatea umană. În diferite culturi, cerul este reprezentat prin diverse imagini simbolice, precum un clopot, o cupolă, un baldachin sau o umbrelă. El este asociat cu forțele superioare ale existenței, fie ele protectoare sau înspăimântătoare. În tradiția chineză, cerul (tien) simbolizează imensitatea și ritmurile cosmice, fiind sursă a luminii și păstrător al destinului.

„Cerul este o manifestare directă a transcendenței, a puterii, a perenității, a sacralității: ceea ce nicio ființă de pe pământ nu poate atinge. Chiar și numai faptul de a fi deasupra, de a se afla sus, înseamnă a fi puternic (în sensul religios al cuvântului) și, ca atare, saturat de sacralitate…” (Dicţionar de Simboluri, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant). 

  • Porţelan ars la 1200 grade Celsius, decorat cu aur si luster albastru
  • Şnur din lână naturală toarsă şi vopsită manual
  • Ac de broşă
  • Plic personalizat din hârtie kraft

Dimensiuni: aproximativ 2,5 – 3 cm

5 în stoc

Updating…
  • Nu ai niciun produs în coș.